Psihoterapia psihanalitică are drept scop explorarea straturilor profunde ale psihicului uman şi ajută persoana să conştientizeze anumite aspecte ”ascunse” ale vieţii psihice: gânduri, emoţii, sentimente, frici, dorinţe. Ea susţine ideea că structurarea personalităţii se formează prin interiorizarea în primii ani de viaţă a unor modele de relaţionare, formate în urma interacţiunii copilului cu părinţii şi cu celelalte persoane semnificative implicate în educaţia sa. Aceste tipare comportamentale, persoana tinde să le păstreze întreaga viaţă, să le declanşeze automat, chiar dacă condiţiile de viaţă şi persoanele din viaţa sa s-au schimbat. De multe ori aceasta încearcă să caute acele persoane care se potrivesc modurilor sale de relaţionare.
Adeseori, în cabinetul psihologic, pacienţii mărturisesc în prima şedinţă că au venit la psihoterapie pentru că şi-au dat seama că ceva se repetă în viaţa lor, că aleg mereu aceleaşi persoane şi ajung în final în aceleaşi situaţii de viaţă. Momentul în care persoana ajunge să conştientizeze că poate are şi ea o contribuţie în ceea ce priveşte situaţiile în care ajunge şi nu doar “i se întâmplă”, este primul pas spre schimbare.
Psihoterapia psihanalitică este practicată de psihologi, în urma certificării acestora de către Colegiul Psihologilor, pe baza parcurgerii unor stagii de formare în domeniul psihoterapiei. Obţinerea certificării în psihoterapia psihanalitică este unul din cele mai îndelungate şi dificile demersuri din toate tipurile de certificare.
Tipuri de psihoterapie:
Psihoterapie pentru adulţi
Psihoterapie de cuplu
Psihoterapie pentru adolescenţi
Psihoterapie pentru copii
Motive posibile ale solicitărilor:
Adulţi – simptome psihosomatice, tulburări obsesionale, depresie, insomnii, atacuri de panică, fobii, incapacitatea de a sta singur etc;
Cupluri – teama de intimitate, disfuncţii sexuale, dificultăţi în asumarea sex-rolului, probleme legate de infertilitate de natură psihogenă, pierderea/adopţia unui copil etc;
Adolescenţi – anorexie, atacuri de panică, ticuri, fobii, divorţul părinţilor, decesul unui părinte, depresie, tentative suicidare, inadaptare şcolară, socială, eşec şcolar, abandon şcolar, absenteism, indisciplină, tulburări de comportament etc;
Copii – agitaţie, agresivitate, indisciplină, tulburări de comportament, probleme de separare sau de autonomie, divorţul părinţilor, decesul unui părinte, lipsa de interes faţă de şcoală, boli, enurezis, ticuri, frica de întuneric, coşmaruri etc.