Ce este expertiza psihologica judiciara?
Expertiza psihologica judiciara este o evaluare psihologica specializata a persoanelor angrenate in demersul judiciar, la cererea instantei judecatoresti sau a partilor. Este un demers complex, in care sunt utilizate instrumente si tehnici psihologice si care are ca finalitate emiterea unei opinii de specialitate.
Dispunerea expertizei psihologice se realizeaza de catre instantele judiciare, parchete, cabinete de avocatura, persoane fizice si alte institutii specializate prin documente specifice (incheieri judiciare, ordonante, rezolutii motivate, adrese sau simple cereri).
Rapoartele de expertiza psihologica se semneaza si se parafeaza de catre expertul psiholog, opiniile de specialitate avand forta credibilitatii rezonabile date de catre un profesionist atestat, putand fi valorificate de catre organul judiciar sau de catre beneficiar.
Expertiza psihologica judiciara constituie un instrument de investigatie util organelor de urmarire penala dar si instantelor de judecata, pentru cercetarea problemelor specifice cu continut psihologic, esentiale pentru solutionarea cauzelor penale sau civile, capabila sa ofere concluzii obiective, esentiale pentru analiza dosarului cauzei.
Domeniile de aplicabilitate
- Domeniul dreptului penal (infractiunile prevazute de legea penala, probatoriul, martorii, executarea pedepselor, masurile asiguratorii, victime, infractori, inculpati etc.)
- Domeniul dreptului civil (relatii de familie, divort, incredintarea minorului, instituirea unor masuri de protectie a minorului, protectia varstnicilor, protectia persoanelor cu dizabilitati etc.)
- Domeniul dreptului muncii ( climatul organizational, restructurarea organizationala, diagnoza organizationala, angajarea in munca, mentinerea in munca, concedierea, conflictul de munca, disponibilizarea de personal etc.)
- Domeniul dreptului comercial (politici de marketing, psihologia consumatorului, negocierea contractelor, prejudicierea relatiilor comerciale, neexecutarea contractelor etc.)